Aventuri in Nepal – Jurnal de calatorie – Trekking la PoonHill    

       Nu am visat niciodata sa vizitez Nepalul, in mare parte pentru ca sunt o persoana care iubeste plaja. La munte merg pe genul “pantofar” la un vinut fiert, la un Bulz, dar de urcat pe munte NEVER! De fapt, au avut ai mei parinti intentia de a ma transforma in omul muntilor pe cand aveam 7-10 ani…Totul s-a sfarsit foarte repede si cu plansete :)) Am ramas la ideea de vacanta exotica!

       Dar sa revenim la Nepal!

        Intr-o zi sotul din dotare ma suna si ma intreaba: “Ce zici de o vacanta in Nepal?”  Dupa cuvantul vacanta nu am mai auzit nimic 🙂 tipic mie, si am zis DA, CLAR!!! Vacanta  sa fie! Si asa am ajuns sa avem bilete de avion pentru Kathmandu si nicio cunoscuta despre acea destinatie. Ca sa nu plecam singuri in aceasta aventura mi-am luat si prietena cea mai buna cu prietenul ei. Era ziua lui de nastere si am zis sa i-o facem de neuitat.

      Nu a fost foarte greu sa strangem informatii despre ce trebuie sa vizitam si in ce orase sa ne oprim. Am inteles cum sta treaba si cu transportul intern iar la capitolul activitati toti ne trimiteau pe munte.

       Am mai sapat eu putin pe internet si ceva s-a trezit in mine…poate spiritul de aventura pe care au incercat parintii sa-l activeze cand eram mica, poate criza varstei (ma apropiam de schimbarea prefixului) poate curiozitate, cert este ca intr-o seara m-am trezit spunand: Mergem in Nepal, ceea ce inseamna ca vom fi la muntele Everest acasa, la Himalaya deci vom face si noi trekking. Toata lumea s-a blocat, toti au spus NO WAY! Dar degeaba! 🙂 

       Doua luni mai tarziu ne-am trezit in jeep-ul care ne ducea in orasul Nayapul din care se pleaca in trekking pana la Poon Hill 3210 m altitudine.

       Am avut ghid si porter (repet eram niste pantofari atrofiati), un ghiozdan in spate de fiecare, toate lucrurile de pe lista data de ghid cu 1 luna inainte si cu o curiozitate imensa sa vedem daca suntem in stare sa terminam aceasta cursa, am inceput traseul.

       Programul era urmatorul: 2 zile de urcat pana la PoonHill si 2 zile de coborat inapoi in Nayapul. Mergeam in jur de 6h/zi, de fapt urcam, nu mergeam, pentru ca 85% din traseu era format din trepte.

       In prima zi a fost aniversarea prietenului nostru. Era foarte happy si nu ii venea sa creada ce face de ziua lui. Fericirea lui s-a risipit rapid, cam dupa 1 ora jumatate de la inceperea traseului. Pana atunci mergeam pe plan inclinat, relaxant si chiar vorbeam ca va fi floare la ureche, era exact ce vazusem in filmuletele de pe YouTube. Dupa acea introducere relaxanta am ajuns la CheckPoint unde am prezentat legitimatiile si am platit taxa pentru a putea intra in rezervatia Annapurna. Si de aici a inceput distractia. Cand ne-am ridicat privirea am vazut o multime de trepte, trepte pe care nu le-am vazut in niciun filmulet, probabil toti erau prea obositi ca sa mai poata filma. Si am inceput urcarea. La primele 10 trepte am crezut ca lesin si am vrut sa ma intorc, dar unde? Nu puteam sa-i intorc pe toti, ghidul nu se mai putea intoarce cu mine, masina nu mai aveam ca sa ajung in Pokhara de unde am plecat plus ca a fost ideea mea de a face acest traseu, nu puteam sa fiu prima care renunta. Si da-i inainte…si urca trepte…si…a inceput ploaia, torentiala…Nimic mai frumos!

       Am specificat ca era ziua prietenului nostru si ca am promis ca va fi memorabilia? Am reusit! Pentru ca dupa ce a inceput ploaia si aveam de urcat 1 milion de trepte, au aparut si lipitorile :)) Citisem de aceste lipitori pe internet si stiam ca sunt foarte afurisite asa ca nu mai simteam ploaia si oboseala data de trepte pentru ca eram ocupati sa verificam daca avem vreo lipitoare pe noi. Eu personal m-am si descaltat de cateva ori dar nu am gasit nimic.

       Dupa 5 ore de urcat scari prin ploaie si lipitori am ajuns la prima cazare. In munti nu exista hoteluri, sunt doar Tea House-uri, foarte curate, unele cu apa calda si baie privata. Preturile sunt foarte mici, gasesti o camera si la 7 euro pe noapte. Dupa o zi de urcat pe munte tot ce iti doresti este sa-ti dai jos de pe tine hainele ude si sa-ti faci un dus. Va amintiti de lipitorile pe care le urmaream pe traseu, corect? Se pare ca au fost in vizita pe la fiecare si ne-au lasat amintire niste ciupituri care inca sangerau. Mai tarziu am aflat ca se urca pe tine, sug sange pana se satura si dupa aceea pleaca, prin urmare nu am gasit niciuna pe noi, doar amintirile lasate de ele.

        A doua zi am simtit ca sunt lovita de un camion, dar nu aveam febra musculara. Lucky me pentru ca ma astepta o alta urcare de 6 ore pana in Ghorepani unde urma sa ne oprim, sa dormim putin pentru a fi apti de continuat urcarea pana la PoonHill. In timpul traseului, zilele noastre se incheiau in jurul orei 20, poate chiar 19.

       Ziua 2 a fost mai prietenoasa, poate si din cauza peisajelor de vis. Temperaturile si ele prietenoase, 23-24 de grade, azi a fost soare si am putut vedea varfurile Annapurna South si Fish Tail, doua dintre cele mai inalte varfuri din lantul Annapurna (7000+ metri), o splendoare. Niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge aici. Drumul ne-a purtat azi prin sate de munte, sarace dar curate si cu oameni foarte harnici. Copiii muntilor sunt ca in descrierile lui Marius Chivu din cartea “Trei saptamani in Himalaya” (care apropo, m-a inspirat pentru acest trekking), “plini de muci si hraniti doar cu bomboanele date de turisti”. Inainte sa plecam spre Nepal am facut si noi cateva provizii de bomboane, creioane colorate si pixuri pentru copiii muntilor si azi le-am impartit. Este o senzatie minunata cand ii vezi cat de fericiti ii fac 1 pix si cateva creioane colorate. Chiar am vazut-o pe una din fetitele careia i-am dat creioanele colorand cu ele pe veranda casei darapanate.

       Ziua 3 a inceput devreme, prea devreme. Am plecat de la hotel la ora 3:45 pentru a prinde rasaritul la PoonHill. Traseul dura in general 45 de min, noua ne-a luat 1h15 min. Ghidul a ajuns la concluzia ca suntem cel mai slab grup al lui, dar am reusit sa prindem rasaritul! Superb, minunat, iti taie respiratia! Odata cu rasaritul soarelui si-au facut aparitia si varfurile “monstrilor” Dhaulagiri, Annapurna 1, Annapurna South, FishTail, Manaslu, etc. Am avut noroc de cer senin, fara niciun nor asa ca spectacolul a fost pe masura.

       Cand am ajuns la PoonHill am avut un sentiment greu de descris. Am ramas cu un nod in gat mult timp de atunci. Si acum, cand ma gandesc la experienta traita parca se strang cateva lacrimi in coltul ochiului. PoonHill a fost Everestul meu pe care am reusit sa-l cuceresc.

       Dupa ce am admirat peisajul am inceput sa coboram. Ne-am oprit la Tea House, ne-am luat bagajul si am pornit la drum. La ora 16 se anunta furtuna asa ca trebuia sa ajungem la cazare inainte de aceasta ora, dar nu am reusit. Drumul a fost prin padure, peisajele au fost minunate si mi-ar fi placut ca acest drum sa dureze 2 zile ca sa ma pot bucura de priveliste dar din pacate nu s-a putut. Am ajuns la cazare la ora 17:00 pe o ploaie torentiala si tot cu lipitori pe noi dar ce mai conta, privelistea admirata de dimineata era inca imprimata pe retina noastra si nu am mai simtit nimic 🙂

       A patra zi trebuia sa fie cea mai usoara doar ca noi aveam toti febra musculara si fiecare pas era un chin. Cel putin primii 2km pana ne-am incalzit muschii. Am reusit sa ajungem inapoi in Nayapul obositi dar cu satisfactia ca am reusit sa terminam trekkingul si ca nimeni nu a abandonat chiar daca s-a lasat cu injuraturi si aruncat de bete.

       Nepal este o tara minunata, saraca, dar atat de bogata care trebuie vizitata macar o data in viata!

Travelling. It leaves you speechless, then turns you into a storyteller!

Adela Pasc
About the Author
Ma numesc Adela Pasc, sunt make-up artist si travel addicted! Visez ca pana la finalul vietii sa-l machiez macar o data pe Johnny Depp si sa calc pe toate cele 7 continente!

Leave a Reply

*